Brandalism: arta împotriva publicității


Fie că ne place sau nu, publicitatea ne învăluie ca o ceață densă. O respirăm la fiecare pas, plonjăm în brațele ei înșelătoare, o lăsăm să ne curețe cotloanele minții cu o naivitate demnă de popoarele amerindiene în fața conquistadorilor spanioli. Triumf al formei superficiale, o găsim pe afișele bătute de soare, ploi și vânt, pe nenumăratele panouri ce ascund monumente istorice, pe ecranele-gigant care veghează de la înălțime ca adevărate santinele cu arma la ochi și glonțul pe țeavă; o găsim în reviste, ziare, la radio, televizor, pe bloguri ce atacă virulent manipularea prin publicitate. Zi de zi suntem hrăniți cu vorbe și imagini, cu praf de gene, scuturat cu o subtilitate aproape insesizabilă, a cărui etichetă spune la nesfârșit: consumă, consumă și iar consumă.

jerm IX - I'm not lovin it

Trăim într-o lume a imaginarului, seducătoare și sedusă în același timp, o lume unde realitatea este construită din percepții și comunicări intermediate. Noam Chomsky descifra la un anumit moment cele zece manipulări de căpătâi ale democrației, iar printre acestea se regăsea și următoarea: „Să te adresezi mulțimilor ca și cum toți oamenii au o gândire infantilă. În felul acesta îndrepți masele către o gândire infantilă care nu face relația dintre cauze și efecte.” Prin urmare, faptul că multe reclame par a fi destinate unei clase de gimnaziu în timpul supradozei de cofeină nu este deloc întâmplător. Toate acele personaje zâmbitoare, atractive, simpatice au rolul lor bine definit. În spatele fiecărei imagini, a fiecărei lozinci se află o muncă de cercetare de cele mai multe ori impresionantă, industria advertisingului putând fi catalogată pe bună măsură ca o industrie a iluziilor prefabricate.

Febra junglei urbane


Există un joc de televiziune unde la final ţi se oferă posibilitatea de a schimba suma câştigată cu un premiu substanţial mai mare. Singurul lucru pe care trebuie să îl faci, în cazul în care accepţi provocarea, este să alegi între două uși numerotate. În spatele uneia se află marele premiu, iar dacă faci alegerea corectă ai dat lovitura; dacă nu, atunci ai pierdut tot. Aici funcţionează magistral principiul vrabiei din mână care nu se schimbă, astfel că, din punct de vedere statistic, majoritatea concurenţilor se opresc la acel nivel, preferând să plece acasă cu mai puţin.

Zase

Dezbinarea din lumea underground amintește într-o oarecare măsură de jocul în cauză. Mulţi preferă să meargă în continuarea pe mâna graffiti, în loc să aleagă una dintre cele două uşi. În spatele uneia se găseşte arta stradală, pe când cealaltă, menită să ofere serioase bătăi de cap,  ascunde o adevărată procesiune a denumirilor, de la guerilla art la urban art, the new contemporary art, urban folk art, street pop art sau tattoo art, în ultimul caz epiderma fiind identificată cu stratul de zugrăveală al pereţilor. Dar aici nu se reduce totul la semantică, e o problemă de fond şi nu de formă. Când încerci să optezi între street art şi graffiti nu înseamnă că vrei să îmbraci într-un ambalaj mai atrăgător unul şi acelaşi lucru, ci realizezi o diferenţiere între două fenomene diferite în mod fundamental.

Cum se spală un creier


Nu există o reţetă a succesului. În spatele acestuia poate să se găsească fie multă muncă, iar şi iar muncă, la nesfârşit, fie simplu noroc. Viaţa are prostul obicei de a se comporta ca o monedă aruncată în aer: indiferent de numărul încercărilor, niciodată nu ai garanţia alegerii corecte, în egală măsură poate să coboare şi să ridice ca un trenuleţ în parcul de distracţii. De la o privelişte ce taie răsuflarea la alta capabilă să ofere întâia migrenă a zilei nu e o distanţă prea mare. Trebuie să fii numai omul potrivit la locul potrivit.

Mr. Brainwash - Madonna, coperta albumului Celebration

Nu există o reţetă a succesului, însă dacă ar exista una cu siguranţă ar funcţiona într-un singur loc, ţara tuturor posibilităţilor: America. Numai aici dorinţele cele mai înflăcărate ajung să fie îndeplinite cu o uşurinţă aparent inexplicabilă şi totul se transformă în aur la cea mai mică atingere. Aici şansele sunt egale, binele învinge răul şi fericirea e bătută în cuiele constituţiei; cel puțin în teorie. Cea mai mare iluzie a timpurilor moderne nu a fost echilibrul de forţe gândit să aducă pacea europeană în ajun de război mondial sau metoda de slăbit care nu presupune exercițiile fizice. Nu, iluzia supremă a fost şi rămâne Visul American.

O aventură de zile mari


Atunci când cineva lasă impresia că Pământul nu se învârte în jurul Soarelui, ci în jurul său, că universul, în toată imensitatea lui, este numai un accesoriu la o garderobă desăvârşită, începem sa ne întrebăm care a fost preţul tranzacţiei. Să ne întrebăm dacă merită să riști totul pentru o clipă de glorie, ştiind că balonul de săpun se poate sparge în orice moment. 

Shepard Fairey - The new world odor

Mirajul celebrităţii însă depăşeşte cu mult orice tentativă a deşertului de a induce în eroare, supune la compromisuri şi sacrificii neîncetate până când nu mai rămâne nimic de sacrificat. Şi totul pentru acea apariţie fantasmagorică pe strălucitoarea copertă, o poză cel mai adesea retuşată şi ea, menită să vândă mii şi mii de exemplare, să menţină în viaţă un mecanism al pierzaniei care merge de la o înfrângere la alta pe culmi nebănuite. Pentru că, în fond, despre înfrângere este vorba. Balonul în cele din urmă se sparge, pe când oaza mult visată, cu palmieri şi apă din belşug, se transformă inevitabil într-un ocean de nisip şi deznădejde.

Eroul nostru cel de toate zilele


Revoluţia impusă de cultură populară a presupus o mişcare seismică în câmpul imaginarului. Astfel, a fost eliberată o energie considerabilă, consumată cu predilecţie în paginile benzilor desenate şi în cultul supereroilor. O adevărată idolatrie a luat naştere, comparabilă poate numai cu cea din epoca imnurilor homerice: vasele de ceramică şi templele de odinioară, acoperite cu tot felul de personaje miraculoase, au luat în zilele noastre forma bolurilor pentru cereale de la micul dejun şi a cinematografelor.

Banksy - Flower Chucker

Fascinaţia se explică în primul rând prin nevoia de evadare din prozaica încleştare a cotidianului şi de resuscitare a misterelor într-o lume unde au fost extinse neaşteptat de mult graniţele cunoaşterii, în al doilea rând prin dorinţa conştientă sau nu de reîntoarcere la inocenţă. Prin urmare, constituirea unui alter-ego a devenit o necesitate, un ideal, tendinţele schizofrenice au căpătat valenţe pozitive.

Stradă vs. Artă


Orice s-ar spune, este mult mai uşor să distrugi decât să aduci la viaţă, să dai foc speranţelor, să dinamitezi fericirea, să calci totul în picioare, nebun, feroce, cu graţia unui elefant în magazinul de porţelanuri. Fie că ne place sau nu, amintirea invaziilor barbare nu ne-a părăsit. Desigur, îndemnurile agresive şi strigătele de ajutor nu mai răzbat, ecoul lor a fost transformat în cenuşă şi risipit în timp, însă ceva tot a supravieţuit. Nu un simplu nume, ci o teamă instinctivă faţă de orice deranjare a liniştii publice, indiferent dacă temeiurile sunt justificate sau nu, manifestată atât prin autocenzură, prin totala înăbuşire a spiritului de revoltă în afara zonei de confort, cât şi prin condamnarea exceselor. 

MTO - Alias, Berlin
Făcând abstracţie de sporadicele răbufniri, suntem oamenii ordinii. Nu una dictată de legi, fireşte, ci mai curând tributară cutumelor. Din această cauză ne este şi greu să tolerăm intervenţiile în spaţiul public atunci când nu există un cadru organizat, fără acceptul unei autorităţi oarecare. Este mult mai uşor să depistezi un infractor şi nu un artist, o armă şi nu un tub cu vopsea, o crimă şi nu o operă de artă.